miercuri, 27 iulie 2011

FCM Oneşti nu mai are nicio şansă

Echipa de fotbal a Oneştiului a devenit istorie, după ce ultimele eforturi făcute de acţionarii care au mai rămas s-au soldat cu un eşec.
„Putem vorbi de FCM Oneşti la timpul trecut”, ne-a declarat directorul tehnic Iulian Popa, fost acţionar al clubului oneştean, care preluase şi funcţia de preşedinte interimar al grupării de pe Trotuş. Principalii acţionari, Constantin Alexa, Laurenţiu Neghină, Ovidiu Momanu şi Marcel Colpoş, au renunţat să mai finanţeze echipa, după ce primarul Emil Lemnaru a refuzat cu vehemenţă să contribuie la susţinerea financiară a clubului.
Un alt acţionar, Marcel Bujor, nu era hotărât nici el dacă să mai contribuie sau nu la finanţarea echipei. Singurul care a mai încercat să găsească soluţii a fost directorul tehnic Iulian Popa, însă el nu a avut succes.

„Aveam nişte promisiuni, dar nu ne puteam baza doar pe vorbe – ne-a spus Popa. Dacă şi alţii şi-ar fi dat interesul măcar 10 % din al meu, echipa mergea mai departe. Soluţii am mai fi găsit. Ne-am izbit şi de refuzul autorităţii locale în a sprijini echipa, dar s-ar mai fi găsit soluţii. Din păcate, Oneştiul rămâne cu 3 stadioane omologate, dar fără nicio echipă, în timp ce Bacăul are doar un stadion, însă mai multe echipe se bat pe el”.

Ora 25

vineri, 15 iulie 2011

Şanse de supravieţuire pentru FCM Oneşti ?

Confruntată cu mari probleme financiare, după retragerea principalilor acţionari, FCM Oneşti se află în impas. După cum susţin unele surse din cadrul clubului, echipa oneşteană de fotbal care activează în Liga a III-a, mai are încă şanse de supravieţuire.
Deşi principalii acţionari de la FCM Oneşti s-au retras şi echipa se confruntă cu mari probleme financiare mai există şanse de supravieţuire. Dacă va prelua cineva clubul, atunci s-ar putea rezolva relativ uşor o parte dintre problemele cu care se confruntă FCM Oneşti în momentul de faţă. Ar putea fi remediată şi problema lotului, în ipoteza în care o bună parte dintre jucătorii care au activat sub formă de împrumut în sezonul trecut, s-ar putea întoarce o dată cu potenţialii finanţatori. Ovidiu Momanu, fost finanţator şi fost preşedinte al clubului oneştean a menţionat că, în acest moment conducerea a fost preluată de Iulian Popa, directorul tehnic, iar acesta a iniţiat discuţii în vederea unor viitoare colaborări cu potenţiali finanţatori din Oneşti. Echipa trebuia înscrisă, în mod normal,în campionat până la sfârşitul lunii iunie, dar Federaţia Română de Fotbal a anunţat că se fac înscrieri până pe 6 iulie, însă după problemele financiare cu care se confruntă multe cluburi, termenul de înscriere s-ar putea prelungi până pe 1 august. În urma retragerii sale, Ovidiu Momanu speră că cei ce au rămas în urma lui la FCM Oneşti, să readucă clubul pe linia de plutire. Preşedintele interimar, Iulian Popa doreşte remedierea problemelor cât mai curând şi a anunţat faptul că echipa este deja înscrisă în campionat, însă se aşteaptă găsirea finanţatorilor. Unii dintre foştii acţionari principali ai clubului, cum ar fi Marcel Colpos şi Laurenţiu Neghină, şi-au reafirmat dorinţa de a sprijini în continuare echipele de copii de la FCM Oneşti printre care se numără şi campioana judeţului la junior C.
În continuare, aşteptăm primul gol al echipei FCM Oneşti dedicat viitorilor finanţatori.

InfoTrotus

miercuri, 6 iulie 2011

FCM Onesti mai are sanse de supravietuire

Desi principalii actionari de la FCM Onesti s-au retras, echipa de fotbal care activeaza in Liga a III-a mai are inca sanse de supravietuire, dupa cum sustin unele surse din cadrul clubului. Ovidiu Momanu, fost finantator si fost presedinte al clubului, ne-a spus ca, in acest moment, conducerea a fost preluata de Iulian Popa, directorul tehnic, iar acesta a initiat niste discutii cu alti potentiali finantatori din Onesti. “In mod normal, echipa trebuia inscrisa in campionat pina la sfirsitul lunii iunie, dar Federatia Romana de Fotbal a anuntat ca se pot face inscrieri pina pe 6 iulie, insa eu cred, dupa problemele financiare pe care le au multe cluburi, ca si pe 1 august o sa se poata face inscrieri – ne-a spus Ovidiu Momanu. Sint sanse sa continue si FCM Onesti, pentru ca mai sint unele discutii. Eu m-am retras, dar sper ca cei care au ramas sa reuseasca”. Presedintele interimar, Iulian Popa, ne-a spus ca lucrurile se vor lamuri in citeva zile. “Sintem in tratative – ne-a declarat Popa. Mai sint sanse, iar echipa este deja inscrisa in campionat. Mai ramine sa fie gasiti finantatorii. La sfirsitul saptaminii vom sti mai multe”. Pe de alta parte, unii dintre fostii actionari principali ai clubului, cum ar fi Laurentiu Neghina si Marcel Colpos, si-au reafirmat dorinta de a sprijini in continuare echipele de copii de la FCM Onesti, printre care se numara si campioana judetului la juniori C.

Ziarul de Bacau

marți, 5 iulie 2011

Fotbalul de pe Valea Trotusului respira greu. FCM Onesti si CS Caiuti au nevoie urgenta de sponsori


Miercuri, 7 iulie, e ultima zi in care echipele din liga 2 si liga 3 se pot inscrie in cele doua campionate.

FCM Onesti nu o va face, dar presedintele gruparii de pe malul Trotusuui-Ovidiu Momanu- crede ca termenul va fi amanat din cauza problemelor finaciare cu care se confrunta tot fotbalul romanesc.

Momanu mai astepata investitori care doresc sa praia echipa, iar daca nu se va intampla va fi nevoit sa traga obloanele.

Jucatorii vor pleca, iar echipa va deveni o amintire si un exemplu pentru multi ca se poate, daca se vrea.

CS Caiuti vrea sa arate ca poate face fata si in liga 3, dar are nevoie de bani. Iulian Durlan e in discutii cu mai multi sponsori.

Mai multe detalii despre situatia dificila a celor doua echipe in jurnalul sportiv din aceasta seara de la 1 Tv Bacau.

foto. fotbalonestean.blogspot.ro

Prelungiri.ro

luni, 4 iulie 2011

Ultimele încercări de salvare a FCM Oneşti

FCM Oneşti încă mai respiră, dar nu se ştie pentru cât timp. Un om de afaceri din localitate încearcă să resusciteze echipa, dar mai are nevoie de un asociat, care nu e de găsit. Preşedintele grupării de pe malul Trotuşului, Ovidiu Momanu, aşteaptă un răspuns final luni, iar în funcţie de asta va decide soarta FCM Oneşti.

Ovidiu Momanu - preşedinte FCM Oneşti
„A mai rămas o singură variantă, dar după părerea mea cu şanse minime de izbândă. Mi-aş dori să fiu contrazis şi echipa să continue. Există o persoană care ar dori să vină cu jumătate din bugetul echipei şi mai are nevoie de un alt investitor, care nu e de găsit”

În cazul în care nu se va găsi si un alt sprijin, echipa va fi desfiinţată.

Ovidiu Momanu - preşedinte FCM Oneşti
„Dacă nu va găsi asociatul, atunci voi fi obligat să anunţ la Federaţie dezafilierea clubului din toate competiţiile, precum şi radierea asociaţiei sportive la Judecătorie. Nu avem ce face.”

Ovidiu Momanu vrea să îi ajute pe cei de la CS Căiuţi, pentru ca suporterii de pe malul Trotuşului să nu rămână fără fotbal.

Ovidiu Momanu - preşedinte FCM Oneşti
„Dacă cei de la CS Căiuţi vor jucători de la noi, nu e nicio problemă. Chiar mi-aş dori ca microbiştii din Oneşti să aibă o echipă, fie că e de la Căiuţi sau fie că e din Oneşti”

Un răspuns final în ceea ce priveşte soarta FCM Oneşti îl vom afla luni, în Prelungiri, de la 18.00, atunci când va fi anuntata decizia potenţialului investitor în ceea ce priveşte preluarea echipei de Liga a III-a.

1TV Bacau

duminică, 3 iulie 2011

Fotbal, Liga a III-a: Nici nu mor, nici nu traiesc!


Confruntata cu mari probleme financiare, dupa retragerea principalilor actionari, FCM Onesti se afla la rascruce: continua sau nu? "La cum se prezinta situatia in momentul de fata, nu avem cum continua, insa nici nu putem spune ca suntem desfiintati suta la suta.
Poate va aparea, totusi, un nou investitor dispus sa preia clubul", a declarat presedintele Ovidiu Momanu, care a exclus posibilitatea reunirii echipei in acest moment. "In mod normal, mâine (n.r. azi), echipa ar fi trebuit sa-si reia antrenamentele. Fara bani si fara un efectiv adecvat- mai avem doar patru jucatori sub contract- reunirea e imposibila. Daca va prelua cineva clubul, atunci s-ar putea rezolva relativ usor si problema lotului; sunt convins ca o buna parte din jucatorii care au activat aici sub forma de imprumut in sezonul trecut, s-ar putea intoarce", a concluzionat presedintele gruparii de pe Trotus.

Desteptarea