sâmbătă, 31 decembrie 2011

Minifotbal/ Extindere spre Onesti


Lider Sport, societatea care organizeaza Campionatul Judetean de Minifotbal pentru Amatori, isi va deschide pe 4 ianuarie o baza sportiva in Onesti. “Va fi un teren acoperit, cu posibilitatea de a a-l transforma rapid intr-unul de aer liber. Suprafata de joc este de o calitate exceptionala, fara egal in zona Moldovei”, a detaliat Gheorghe Burleanu, organizatorul CJMA. Fostul cunoscut fotbalist a precizat ca Onestiul va avea imediat un campionat propriu, in care foarte probabil vor fi atrase formatii din Tg. Ocna, Comanesti, Moinesti si Darmanesti. “Deoarece nu are palmares, campioana zonei onestene va trebui sa treaca de o faza de calificare, pentru a ajunge la faza finala a Campionatului National. Campioana din Bacau, reprezentând o zona cu vechime si palmares, va participa direct la TF”, a mai precizat Gica Burleanu. Reamintim ca Grafit Soccer Invest, campioana Bacaului in 2011, a avut o participare meritorie in CN, fiind eliminata la mare lupta in sferturile de finala. Minifotbalul românesc la nivel de amatori a cucerit in 2011 titlul european, intr-un TF desfasurat la Tulcea. Revenind la Onesti, participarea multor echipe la un campionat local este garantata, localnicii fiind avizi de fotbal. Din pacate, tentativele de reinfiintare a unei echipe locale de fotbal pe teren mare au esuat. Pe de alta parte, competitiile de minifotbal, desfasurate pe terenul bitumat si cu tribune al CSM Onesti, s-au bucurat de o participare foarte numeroasa. Din rândul acestora, Nevila a facut un pas in fata, câstigând intr-un an un campionat judetean de futsal si fiind una dintre cele mai bune echipe ale editiei trecute a CJMA.

Ziarul de Bacau

vineri, 30 decembrie 2011

Onestiul are cea mai moderna baza sportiva de minifotbal



Dragi iubitori ai fotbalului,

Incepand cu data de 02 ianuarie 2012, Dribbling Sport pune la dispozitia tuturor iubitorilor de minifotbal cel mai modern teren de minifotbal acoperit din judetul Bacau. Baza sportiva este situata in Onesti pe str.Perchiului nr.3, in Parcul Sportiv Municipal.

Terenul este amenajat cu gazon artificial de ultima generatie aprobat de FIFA si UEFA si dotat cu o instalatie de nocturna moderna care vor face ca noptile sa fie albe de acum inainte pentru iubitorii de minifotbal. Terenul de joc este singurul din judetul Bacau care este acoperit cu o structura tensiostatica care va permite utilizarea terenului atat iarna, cat si vara in conditii de exceptie.

Investitia a fost realizata cu sprijinul si implicarea Federatiei de Minifotbal din Romania si Asociatiei Judetene de Minifotbal Bacau.

”Prin aceasta investitie pe care o realizam la Onesti, ne dorim ca toti iubitorii de minifotbal de pe Valea Trotusului sa aiba un spatiu propice de relaxare, dar totodata sa putem organiza chiar la Onesti un turneu national de minifotbal. Prin minifotbal speram sa aducem aceeasi glorie judetului nostru, asa cum fotbalul o facea in urma cu mai multi ani, fie la Bacau, fie la Onesti”, Gheorghe Burleanu, presedintele Asociatiei Judetene de Minifotbal Bacau.

Minifotbalul sau fotbalul de cartier este practicat in intreaga lume de milioane de oameni. Fie ca joci cu colegii de munca ca o modalitate de teambuilding si de detensionare a conflictelor interne, fie ca joci cu prietenii din cartier, minifotbalul ofera tuturor un cadru de relaxare si de interactiune in timpul liber in conditii optime. Minifotbalul contribuie decisiv la sanatatea noastra si ne dezvolta abilitatile sociale.


Indiferent insa de motivele pentru care iubim sportul cu balonul round, sloganul nostru ramane placerea jocului de minifotbal. Asadar, luati-va prietenii si haideti la un dribbling pe teren!

Dribbling Sport pune la dispozitie gratuit maiouri de diferentiere si mingi de joc.

Pentru inchirierea terenului puteti utiliza urmatoarele numere de telefon: 0741.799.932, 0723.165.032 sau ne puteti gasi de dimineata pana noaptea tarziu chiar in cadrul bazei sportive.

Tarife de inchiriere:
- inainte de ora 18.00 – 80 ron/h
- intre orele 18.00-02.00 – 100 ron/h

In curand la baza sportiva Dribbling Sport din Onesti va debuta si primul campionat de minifotbal organizat sub egida Federatiei de Minifotbal din Romania (pentru mai multe informatii va recomandam www.campionateminifotbal.ro) Campionatul se va desfasura in perioada februarie-iunie, in sistem fiecare cu fiecare, iar la final cele mai bune doua echipe vor putea reprezenta Onestiul la fazele nationale din vara anului 2012. Mai mult decat atat cei mai buni jucatori vor avea posibilitatea de a fi selectionati in echipa nationala de minifotbal, dubla campioana europeana.

Astfel Onestiul se va alatura pe harta minifotbalului alaturi de celelalte campionate din tara, cele mai apropiate de noi fiind organizate tocmai la Bacau, Piatra Neamt, Focsani, Sfantu Gheorghe sau Brasov. Federatia de Minifotbal din Romania organizeaza in acest moment astfel de campionate in 35 de judete ale tarii pentru un numar de peste 30.000 de jucatori legitimati.


Cu prietenie,
Echipa Dribbling Sport

joi, 15 decembrie 2011

FCM Dinamo Onesti, aproape de constituire

Consiliul Local Onesti a acordat un spatiu in folosinta gratuita (la Complexul Sportiv Carom), unde va activa Clubul FCM Dinamo Onesti (in curs de constituire). Faptul ca in municipiul Onesti se vorbeste din nou de fotbal (un sport pentru care viata multor locuitori ai municipiului de pe Trotus este frumoasa), a adus o marturisire de suflet a consilierului local Constantin Florian, care se implica foarte mult spre implinirea mult-asteptatului vis, o echipa divizionara de fotbal in zona. “Prin proiectul dintre municipiul Onesti si Clubul «Dinamo» poate revigora activitatea fotbalistica in zona municipiului. M-am gandit tot timpul la un oras cu care noi onestenii prin echipele noastre de fotbal, ne luptam mereu in liga a III-a si a II-a - cu Vasluiul. Acum Vasluiul are o echipa-fanion ce a obtinut in acest an cele mai bune performante dintre echipele din Romania in cupele europene. Speram sa fie de bun augur colaborarea cu Dinamo Bucuresti. Prima intalnire cu reprezentantii acestui club a avut loc la sediul Primariei Onesti in ziua de 17 octombrie. Presedintele clubului, Nicolae Badea, si-a aratat intentia clara de a sprijini un centru de copii si juniori (care sa fie nu numai pentru aceasta zona ci chiar pentru Moldova) si a unei echipe de liga a III-a. Parerea oficialilor de la Dinamo, care au ramas impresionati si de baza sportiva a municipiului este ca «la Onesti putem asigura conditii mai bune decat la Bucuresti». Speram ca semanand acum, vom culege roadele in viitor. Urmeaza insa sa mai facem si alti pasi, la ora actuala fiind un numar de 60 de copii angrenati in competitiile interne iar din vara 2012 ei vor putea participa in campionatele nationale”, a mentionat Constantin Florian.

Onesti Expres

miercuri, 14 decembrie 2011

Dinamo are sediu la Onesti

Municipalitatea onesteana si clubul Dinamo Bucuresti au facut inca un pas pentru infiintarea, in municipiul de pe Trotus, a unei noi grupari fotbalistice, a unui centru pentru copii si juniori si a unei echipe de Liga a III-a, odata cu atribuirea unui sediu, prin hotarire de consiliu. Este vorba de un spatiu destul de mic, de doar 20 de metri patrati, pe care consilierii locali l-au aprobat la precedenta sedinta de consiliu, cu destinatia de sediu pentru noul club ce se va infiinta in municipiu, FCM Dinamo Onesti. Sediul este situat in Complexul Sportiv Municipal Onesti, din Strada Perchiului nr. 3. Conform juristului Daniel Spinu, secretar al Municipiului Onesti, si consilierului local Constantin Florian, care au purtat discutii, de curind, cu sefii de la Dinamo, la Bucuresti, nu au mai ramas decit citeva mici detalii de pus la punct, pentru infiintarea noului club de fotbal. Intre municipalitatea onesteana si clubul Dinamo se va face un parteneriat, care va fi aprobat, in curind, prin hotarire de consiliu local.

Ziarul de Bacau

joi, 1 decembrie 2011

Oneştiul va avea din nou echipă de fotbal!

În curând, în municipiul de pe Trotuş se va înfiinţa o nouă echipă de fotbal, ce va activa în Liga a III-a şi se va numi FCM Dinamo Oneşti. Echipa va fi finanţată şi coordonată chiar de către clubul Dinamo Bucureşti, care va organiza un centru pentru copii şi juniori la Oneşti, în colaborare cu municipalitatea oneşteană, sens în care s-au purtat mai multe discuţii, care urmează să fie finalizate zilele acestea.
O serie de discuţii au avut loc între primarul din Oneşti şi consilierul local Constantin Florian, din partea municipiului, şi Nicolae Badea, preşedinte la Dinamo, şi Ioan Sdrobiş, membru al staff-ului tehnic, din partea clubului dinamovist. Secretarul Municipiului Oneşti, Daniel Spânu, s-a deplasat şi la Bucureşti, pe 25 noiembrie, pentru a se întâlni cu liderii clubului Dinamo şi pentru a pune la punct ultimele detalii. “Încă mai sunt de punctat anumite lucruri, cum ar fi stabilirea extactă a bugetului, dar nu va mai dura mult”, ne-a spus Spânu, după vizita la Bucureşti.


FCM Oneşti pune la dispoziţie echipele de copii
Alte discuţii s-au purtat şi între reprezentanţii clubului FCM Oneşti, printre care Ovidiu Momanu şi Marcel Bujor, pe de o parte, şi Ion Moldovan, directorul centrului de copii al clubului Dinamo, dar şi cu Ioan Sdrobiş, care este de mult timp stabilit la Târgu Ocna. “Este un parteneriat între Dinamo Bucureşti, Consiliul Local Oneşti şi FCM Oneşti – ne-a spus Ovidiu Momanu, preşedintele clubului oneştean. Primăria vine cu stadioanele, Dinamo cu partea financiară, iar noi cu cele trei echipe de copii care activează în cadrul clubului. Se lucrează la acte, acum, însă nu ştim dacă va fi o fuziune cu clubul nostru sau dacă vom deveni noi acţionari minoritari la centrul clubului Dinamo. Vom analiza la momentul oportun. Oricum, FCM Oneşti va fi coparticipant la acest proiect. Cei din Bucureşti vor să-şi aducă la Oneşti şi echipa Dinamo III, din Liga a III-a, dar deocamdată se va face o echipă de Liga a IV-a”.

Parteneriat doar cu municipalitatea
Reprezentanţii municipalităţii oneştene au altă variantă şi susţin că FCM Oneşti nu va participa la parteneriatul cu Dinamo. “Sunt plăcut surprins de faptul că FCM Oneşti şi-a păstrat echipele de copii, însă parteneri în proiect nu sunt decât clubul Dinamo şi Consiliul Local Oneşti – ne-a spus Constantin Florian, fost viceprimar al Oneştiului şi fost fotbalist oneştean. Ştiu că au fost discuţii şi cu reprezentanţii de la FCM Oneşti, însă cei de la Dinamo nu au agreat alte soluţii, în afara parteneriatului cu municipalitatea oneşteană. Însă cine doreşte, de la club, poate veni spre noi”.

Copiii din Oneşti vor ajunge la Dinamo
Alţi acţionari de la FCM Oneşti, cum ar fi Laurenţiu Neghină, spun că îi vor lăsa pe copii să plece la Dinamo, chiar dacă clubul oneştean nu va fi inclus în cadrul parteneriatului.
“Corect ar fi fost ca şi noi să fim parteneri în acest proiect, pentru că sunt echipele noastre, şi am putea să nu le dăm drumul copiilor, dar nu vrem să le distrugem viitorul şi îi vom lăsa să plece – ne-a spus Laurenţiu Neghină. Sunt echipe foarte bune, mai ales cea de juniori C, care a fost de mai multe ori campioană a judeţului şi a regiunii Moldovei”.
În acest caz, clubul FCM Oneşti, care mai rămăsese doar cu echipele de copii, se va desfiinţa, după cum ne-a precizat Laurenţiu Neghină. Parteneriatul cu Dinamo urma să fie aprobat şi în şedinţa Consiliului local din 30 noiembrie, prin intermediul unui proiect stabilit în urma ultimelor discuţii de la Bucureşti, însă documentele nu au fost încă finalizate, iar dezbaterea lor a fost amânată în decembrie. La ședință s-a aprobat numai darea în folosință a unui spațiu cu destinația de sediu pentru FCM Dinamo Onești.

Ziarul Ora 25