marți, 24 ianuarie 2012
Dinamo, pe urmele lui Ajax! "Câinii" au deschis o Academie de Fotbal în Oneşti
Dinamo urmează modelul marilor echipe din vestul Europei şi pune accent pe academiile de fotbal dedicate copiilor. În acest sens, clubul alb-roşu a încheiat un parteneriat în Oneşti, unde copiii din zona Moldovei au şansa de a fi în vederea lui Dinamo.
Revenit recent la Dinamo, Ion Marin, în vârstă de 56 de ani, va fi responsabil, din puncte de vedere tehnic, cu toate grupele de copii şi juniori ale clubului.
"La Oneşti este vorba de un parteneriat sub numele "Dinamo". Se vor investi mulţi bani. Nu este singura academie de fotbal a lui Dinamo, mai urmează încă 3 în ţară. Prin aceste centre, mărind aria de selecţie, poate vom găsi talente care vor ajunge jucători de valoare.
Este greu să spunem în cât timp vom reuşi să scoatem jucători. Se lucrează cu copii, este foarte greu. Dinamo va încerca să scoată jucători educaţi în acest spirit", a spus Ion Marin la Sport.ro
Dinamo mai are parteneriate în Câmpulung şi Piteşti.
ProSport
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu