sâmbătă, 25 august 2012

Fotbalistii de la Dinamo Onesti incep sa-si intre in ritm. Consart Bacau – FCM Dinamo Onesti 2 – 6

In cea de-a doua etapa a Ligii a IV-a de fotbal, FCM Dinamo Onesti a reusit sa se impuna categoric in deplasare, la Consart Bacau, cu scorul de 6 – 2 (5 – 0 la pauza), dupa esecul cu 1 – 0 pe teren propriu, din prima etapa, in fata echipei SC 2 Bacau.

“A fost o mare diferenta intre cele doua echipe, o diferenta de joc si de valoare”, ne-a spus Ioan Sdrobis, coordonatorul tehnic de la FCM Dinamo Onesti, care a tinut sa nu insiste prea mult in privinta evolutiei din partida jucata in Bacau, intrucit clubul onestean are obiective diferite de toate celelalte formatii din Liga a IV-a.

“Obiectivul nostru este de a creste jucatori – ne-a spus Sdrobis. Iar acesti jucatori trebuie sa-si formeze personalitatea si in Liga a IV-a si sa se pregateasca pentru marea performanta. Inca nu ne-am intrat complet in ritm, pentru ca avem jucatori din toate colturile tarii, dar potential exista, iar fotbalistii nostrii sint foarte talentati”. FCM Dinamo Onesti joaca doar cu juniorii, pentru ca clubul onestean este, de fapt, o academie de fotbal.

“Sintem singurii din Liga a IV-a care jucam cu juniori”, ne-a spus si Constantin Florian, presedintele executiv al clubului FCM Dinamo Onesti. Cei mai buni dintre jucatorii de la Onesti vor ajunge la Dinamo Bucuresti sau la alte echipe de top din tara, dar ceilalti ar putea forma, peste citiva ani, si o echipa de seniori a municipiului. “In 3 – 4 ani de zile, Onestiul poate avea o echipa de seniori, la nivelul Ligii a II-a”, a apreciat Ioan Sdrobis. In curind, vor intra in competitie si cele doua echipe de juniori republicani, A si B, care ar putea sa fie repartizate fie in seria cu Brasovul, Harghita sau Covasna, fie in seria cu Iasiul, Neamtul, Botosaniul sau Suceava.

“Este foarte important campionatul republican, pentru ca ne putem vedea valoare si in comparatie cu echipele bune din alte zone ale tarii, si nu doar cu cele din judetul Bacau”, ne-a precizat presedintele executiv al clubului onestean, Constantin Florian. FCM Dinamo Onesti mai are inca 3 echipe de juniori mici (C, D si E), care vor evolua in campionatul judetean.

Ziarul de Bacau

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu