Echipa de juniori C de la FCM Onești este la un pas de a se califica din nou la turneul zonal, fiind în continuare pe Locul I în clasament, la 7 puncte de Locul II, după ce a câștigat și ultimul meci, cel cu formația Condorul Lilieci, cu scorul de 13 – 0. Au înscris Vlad Răican (4), Eduard Benedic (4), Mihai Toader (2), Valentin Geană (2) și Radu Munteanu.
Partida a fost la discreția oneștenilor, care au controlat jocul de la început și până la sfârșit, au atacat și au și înscris de 13 ori. „Am avut și un adversar mai slab, iar jucătorii noștri au avut răbdare, au pasat și și-au făcut jocul lor – ne-a spus antrenorul Petre Anton, de la FCM Onești. Nu s-a pus problema rezultatului, ci doar a scorului. Jocul făcut de fotbaliștii noștri a fost mulțumitor, iar echipa ar cam trebui să se pregătească pentru zonă”. Oneștenii mai au de jucat doar două meciuri și ar mai putea să piardă Locul I doar dacă pierd ambele partide, întrucât victoria înseamnă 4 puncte la juniori, iar egalul un punct. FCM Onești mai are un singur meci în deplasare, la SC Bacău, apoi are acasă cu CSȘ Onești, partidă care reprezintă derby-ul local. „Chiar dacă am pierde în Bacău, am putea apoi câștiga acasă, dar și cu un egal ne menținem pe Locul I”, ne-a mai spus antrenorul Petre Anton.
La turneul zonal, care ar putea să se desfășoare chiar la Onești, participă campioanele din 4 județe. Cine trece de turneul zonal ajunge la turneul semifinal, acolo unde a ajuns și FCM Onești anul trecut, când a fost eliminată de formația campioană, Steaua București.
(Ora 25)
joi, 5 mai 2011
FCM Onești – Condorul Lilieci 13 – 0, la juniori C
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu