Juniorii C de la FCM Onești au mai reușit încă o victorie în deplasare, cu 6 – 0, la Athletic Dărmănești, marcând prin Eduard Benedic (2), Vlad Răican (2), Mihai Toader și Andrei Goanță. Oneștenii au decis meciul încă din prima repriză, terminată cu 5 – 0, apoi pe teren au intrat rezervele.
„În minutul 25 era deja 5 – 0 pentru noi, moment în care am început să facem schimbări – ne-a spus Petre Anton, antrenorul de la FCM Onești. Am avut un joc bun, dar și un adversar un pic mai slab”. Conducerea clubului oneștean a apreciat performanțele echipei de juniori C, care continuă să se afle pe Locul I în clasament, fără nicio înfrângere. „Ne menținem la 7 puncte în plus față de Locul II, dar vom avea meciurile de la Bacău, cu LPS și FCM, care vor decide și câștigătoarea seriei”, ne-a spus și Iulian Popa, director sportiv la FCM Onești.
Ca și anul trecut, se speră că juniorii vor ajunge cel puțin până la turneul semifinal. „Trebuie să terminăm pe Locul I în serie, apoi să câștigăm și turneul zonal, urmând să vedem ce ne rezervă turneul semifinal, unde vor fi echipe de prestigiu”, ne-a precizat Ovidiu Momanu, directorul clubului FCM Onești.
(Ora 25)